Atunci când mă gândesc la modă și digital, îmi vin în minte schimbările care au produs așa-numita democratizare a modei prin intermediul platformelor online și al fluxului de imagini, în special impactul social media. „Pune-o pe Insta!” – se știe. Sau, pe partea cealaltă a spectrului, relația dintre cele două se transformă des în „scandaluri” cauzate de imagini cu celebrități și modele retușate digital – acele corpuri idealizate care, pe ici pe colo, au pierdut legătura cu o structură osoasă corect anatomică. Ce se întâmplă dacă în loc de corpul perfecționat digital sau de „corpul ideal materializat al modelelor” – așa cum l-a numit Franziska Bork-Petersen – am duce discuția spre atingere? Putem trata moda ca pe o piele digitală „în proces de devenire”?

| Text de Edith Lázár |

Glitchurile sunt peste tot, în orice software sau hardware folosit. Ele apar uneori, dar nu cu intenție, ci doar ca dereglări involuntare ale codului ce rulează. În acest eseu voi vorbi despre glitchuri, software care le imită sau generează și artiși care utilizează erorile mașinilor pentru a-și prezenta lucrările.

|Text de Miron Ghiu |

SPRLQDT s-a prezentat ca un spațiu capsulă, un fundal în care ideile și practicile care fuzionează din arta digitală sau derivate din ea, fie că sunt experimente sau media „ortodoxe”, ar putea găsi un loc temporar. După cum vedeți, scena de artă digitală a trebuit și încă trebuie să se coaguleze, dar în 2014, găsirea unei platforme pentru ea a fost o luptă constantă. Cu toate acestea, între memoria colectivă a internetului și ideile care circulă în conversațiile de zi cu zi, care trec prin moduri de vizibilitate și exasperare, pot apărea spații; ca acesta, într-o structură asemănătoare cupolei, 12 m², o ciudățenie printre studiourile și galeriile artiștilor din Fabrica de pensule din Cluj-Napoca.

| Text de Edith Lázár |